Spaniolul Alvaro Martin, campion european la 20 km marş

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-08-2022 13:03

Spaniolul Alvaro Martin a cucerit medalia de aur în proba masculină de 20 km marş, desfăşurată sâmbătă la Munchen, în cadrul Campionatelor Europene de atletism, ediţia 2022, potrivit Agerpres.

Acesta este al doilea titlu continental consecutiv pentru Alvaro Martin, care a stabilit cu această ocazie şi un nou record personal, cu timpul de 1 h 19 min 11 sec.

Medalia de argint a revenit suedezului Perseus Karlstrom, cronometrat în 1h 19 sec 23/100, în timp ce bronzul a intrat în posesia unui alt spaniol Diego Garcia Carrera, clasat pe poziţia a treia, în 1h 19 min 45 sec.

În vârstă de 28 de ani, Alvaro Martin a ratat podiumul olimpic anul trecut, la JO de la Tokyo, unde a ocupat locul al patrulea.

Campionul olimpic en titre la 20 km marş, italianul Massimo Stano, a încheiat cursa de sâmbătă pe poziţia a opta, cu timpul de 1 h 21 min 18 sec.