Caroline Garcia a câştigat turneul de la Cincinnati

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-08-2022 23:17

Jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 35 WTA, venită din calificări, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 1000 de la Cincinnati, conform news.ro.

Garcia a învins-o în finală pe sportiva cehă Petra Kvitova, numărul 28 mondial, scor 6-2, 6-4.

Garcia este prima jucătoare care câştigă un turneu WTA 1000 fiind venită din calificări.

Pentru sportiva din Franţa este al zecelea trofeu WTA la simplu, al treilea din acest an (după Bad Homburg şi Varşovia).

Caroline Garcia a obţinut 412.000 de dolari şi 900 de puncte, în timp ce Kvitova primeşte 242.800 de dolari şi 585 de puncte.