Elevii din clasele pregătitoare vor primi ghiozdane şi rechizite şcolare gratuite din partea CJ Covasna

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 22-08-2022 17:28

Elevii care încep în toamnă clasa pregătitoare vor primi ghiozdane şi rechizite şcolare gratuite din partea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Potrivit acestora, CJ a alocat 160.000 de lei pentru continuarea programului "Primul ghiozdan", iniţiat în 2013, iar anul acesta vor fi acordate 2.148 de ghiozdane echipate cu rechizite şcolare.

"Programul "Primul ghiozdan" este unul dintre cele mai populare proiecte ale noastre de sprijinire a familiilor. În ultimii ani, atât copiii, cât şi părinţii au aşteptat cu nerăbdare acest moment, deoarece, pe lângă faptul că alegem cele mai noi şi mai moderne modele de ghiozdane, familiile sunt scutite de o parte din costurile pe care le presupune începerea şcolii. Credem că şi în acest an campania de susţinere a celor mai mici şcolari va fi un succes, astfel încât începerea şcolii să nu fie o povară pentru familiile lor, care în această perioadă dificilă o duc şi mai greu, ci să se contureze mai degrabă ca o şansă pentru toţi copiii de a porni de la acelaşi nivel cu colegii lor. Anul acesta, am alocat 160.000 de lei în acest scop. Valoarea unui pachet este de 74 de lei", a declarat preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, citat într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Din anul 2013 şi până în prezent, CJ Covasna a acordat ghiozdane şi rechizite şcolare gratuite unui număr de aproximativ 20.000 de copii din clasele pregătitoare, conform Agerpres.