Maia Sandu, mesaj de Ziua Independenţei Ucrainei: 'Admirăm curajul ucrainenilor- luptători pentru libertate, independenţă şi democraţie'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 24-08-2022 13:55

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exprimat admiraţia pentru curajul ucrainenilor care luptă pentru libertatea şi independenţa ţării lor într-un mesaj transmis ucrainenilor cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei, marcată la 24 august, care a coincis de această dată cu şase luni de la declanşarea invaziei ruse, potrivit Deschide.md.

'De Ziua Independenţei Ucrainei, admirăm curajul şi temeritatea cetăţenilor ucraineni - apărători ai caselor lor şi luptători pentru libertate, independenţă şi democraţie. Sunteţi o sursă de inspiraţie pentru generaţiile viitoare. Vă stăm alături şi vă dorim pace şi prosperitate', le-a transmis Maia Sandu ucrainenilor prin intermediul unei postări pe Twitter.

La 24 august, poporul ucrainean celebrează cea mai importantă sărbătoare naţională - Ziua Independenţei Ucrainei. În această zi, în 1991, Rada Supremă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene de atunci a adoptat Declaraţia de Independenţă a Ucrainei, ce a stat la baza formării actualului stat ucrainean.

Un an mai târziu, în 1992, Republica Moldova şi Ucraina au semnat Protocolul cu privire la stabilirea relaţiilor diplomatice, document ce a intrat în vigoare în acelaşi an. Tot în 1992 a fost semnat Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Ucraina, care pune bazele cooperării dintre cele două state independente.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o invazie neprovocată şi nejustificată în Ucraina, sub pretextul apărării comunităţii vorbitoare de limbă rusă din Donbas (est), primul act de agresiune de acest tip în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Republica Moldova a sprijinit de la început Ucraina şi a condamnat agresiunea rusă. De asemenea, a fost una dintre ţările care a primit cei mai mulţi refugiaţi ucraineni pe cap de locuitor, aproximativ 80.000 din februarie.

Ea însăşi a fost direct afectată de episoade de instabilitate şi ameninţări în materie de securitate în lunile aprilie şi mai în regiunea separatistă prorusă Transnistria.