Guvernul bulgar a alocat aproape 3,5 milioane de leva pentru renovarea Mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 26-08-2022 21:38

Guvernul bulgar a alocat aproape 3,5 milioane de leva ca ajutor financiar pentru finalizarea lucrărilor de renovare şi de reconstrucţie ce vizează aripa de est a Mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos, a declarat ministrul interimar al Culturii din această ţară, Velislav Minekov, într-o conferinţă de presă, vineri, cu ocazia unei şedinţe de guvern.

El a precizat că finanţarea este aşteptată de multă vreme pentru că după incendiul ce a afectat aripa estică nu s-a făcut altceva decât să se anunţe intenţii de ajutor. Problema restaurării şi conservării aripii de est a acestei mănăstiri va fi în sfârşit rezolvată, a subliniat Velislav Minekov. El a amintit că în această aripă a mănăstirii, Paisie de la Hilandar şi-a finalizat Istoria Slavo-Bulgară, o carte considerată drept un reper al Renaşterii Naţionale Bulgare, potrivit Agerpres.ro.

Ministrul bulgar al Culturii a mai precizat că va solicita o întâlnire cu stareţul mănăstirii pentru a discuta şi despre alte modalităţi de a oferi sprijin, inclusiv asistenţă pentru modernizarea sistemului de încălzire şi repararea drumului ce duce spre Mănăstirea Zografu.