Doliu în lumea muzicii - Un compozitor celebru s-a stins la 93 de ani

Autor: George Traicu
Publicat: 27-08-2022 14:40

Muzicianul şi compozitorul argentinian Jorge Milchberg, devenit celebru după ce a adaptat şi a înregistrat în anii 1960 "El Condor Pasa", probabil cea mai cunoscută melodie andină din lume, a murit la Paris la vârsta de 93 de ani, a anunţat vineri Ambasada Argentinei din Franţa, informează AFP, potrivit Agerpres.

Jorge Milchberg, născut la Buenos Aires în 1928 din părinţi polonezi, dar care locuia în Franţa încă din 1955, a decedat în data de 20 august, însă moartea lui a fost confirmată abia vineri de familia sa şi de ambasada argentiniană.

Pianist de formaţie clasică şi cântăreţ la charango (o chitară andină, n.r.) de renume mondial, muzicianul sud-american a fost timp de aproape 60 de ani membru şi director artistic al Los Incas, un grup emblematic de muzică andină creat în anii '50 la Paris şi care a susţinut numeroase turnee internaţionale, a precizat Ambasada Argentinei din Franţa într-un comunicat.

Grupul Los Incas, cunoscut şi sub numele de Urubamba, a înregistrat în 1964 melodia "El condor pasa", apoi, din nou, cu aranjamente muzicale create de Jorge Milchberg şi versuri de Paul Simon, o versiune cântată de duoul folk newyorkez Simon & Garfunkel, sub titlul "If I Could", pe albumul lor "Bridge over troubled water" (1970).

Iniţial, tema din "El Condor Pasa" era extrasă dintr-o zarzuela, o piesă de teatru muzical cu acelaşi nume, creată în 1913 de compozitorul peruan Daniel Alomia Robles, dar într-o versiune pentru orchestră.

Versiunea pentru un ansamblu redus creată de Jorge Milchberg şi titlul grupului Simon & Garfunkel, devenit o piesă folk standard, au contribuit la spectaculosul renume internaţional al melodiei "El Condor Pasa", care a inspirat nenumărate versiune ulterioare şi a contribuit la creşterea interesului faţă de stilurile muzicale latino-americane.

Jorge Milchberg, precizează site-ul grupului Los Incas, intenţiona "să creeze aranjamente noi şi să adapteze muzici tradiţionale, în prezent popularizate de stilul World Music, dar care erau inedite în anii '60-'70".

Compozitorul sud-american va fi înhumat în oraşul Thenisy din departamentul francez Seine-et-Marne, a precizat Ambasada argentiniană.