O nouă tragedie în Turcia - Un autocar plin cu turiști a căzut într-o prăpastie: Trei morți și 37 de răniți

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 28-08-2022 13:50

Autocarul cu 47 de pasageri s-a rostogolit într-o prăpastie, în localitatea Tahtaköprü Mahallesi Kocayayla.

Yakup Canpolat, guvernatorul regiunii Bursa, nord-vestul Turciei, a declarat că, în urma accidentului, 3 persoane și-au pierdut viața și 37 de persoane sunt rănite, relatează agenția turcă Haberler. Accidentul s-a petrecut duminică, 28 august, în jurul orei 8.30, pe autostrada Inegol-Domanich din provincia Bursa.

Autobuzul a ieșit de pe șosea și a căzut într-o prăpastie, oprindu-se într-un copac.

Din primele rezultatele ale investigației de la fața locului a rezultat faptul că a explodat sistemul de frânare al autobuzului plin cu turiști.

Salvatorii au găsit trei persoane decedate. Alți 37 de oameni au avut nevoie de spitalizare.

31 dintre răniți au fost transferați la unități medicale din Bursa, 6 au fost direcționați la Kütahya. Naționalitatea pasagerilor autobuzului nu a fost, pentru moment, specificată.