Rușii ar putea să primească interdicție în Europa: UE vrea să prijine suspendarea regimului simplificat de vize cu Rusia (Financial Times)

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 28-08-2022 19:36
Actualizat: 28-08-2022 21:13

Miniștrii de externe ai țărilor UE intenționează să sprijine suspendarea acordului privind un regim simplificat de vize cu Rusia, în vederea reducerii numărului de vize Schengen eliberate rușilor, scrie ziarul Financial Times, în timp ce citează surse jurnalistice.

"Ca un prim pas, miniștrii intenționează să ofere sprijin politic pentru suspendarea acordului de facilitare a eliberării vizelor dintre UE și Rusia în cadrul unei reuniuni de două zile la Praga, care va începe marți", a informat ziarul, citând trei surse informate.

În plus, potrivit uneia dintre surse, până la sfârșitul anului ar putea fi luate decizii mai radicale în ceea ce privește vizele pentru ruși. "Suntem într-o situație excepțională, care necesită măsuri excepționale. Vrem să mergem dincolo de suspendarea acordului de facilitare a eliberării vizelor", a declarat el, citat de ziar.

Posibilitatea de a interzice eliberarea vizelor Schengen pentru ruși a fost discutată anterior în Estonia, Finlanda, Letonia și Lituania, dar nu există un consens în UE în această privință - Germania, împreună cu Grecia și Cipru, și-au exprimat dezacordul cu privire la apelurile mai multor alte țări ale UE de a interzice eliberarea vizelor pentru cetățenii ruși.