Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu maşina pe DN 73, între Râşnov şi Pârâul Rece

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 28-08-2022 19:09

Un bărbat a murit duminică după-amiază după ce s-a răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile, accidentul petrecându-se pe DN 73, între localităţile braşovene Râşnov şi Pârâul Rece, informează Agerpres.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, bărbatul era inconştient la sosirea echipajelor de salvatori.

"Din păcate, victima de sex masculin a suferit leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată", a precizat ISU Braşov.

Potrivit Centrului Infotrafic, bărbatul a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Pentru o perioadă de timp, traficul în zonă s-a desfăşurat alternativ, pe un singur fir.