Secretomania lovește la Kiev: Zelenski a băgat șefii Armatei în ședință fulger, dar a refuzat să dea detalii presei

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 01-09-2022 12:26

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit pentru a doua oară în câteva zile cu liderii armatei, ai serviciilor de informaţii şi ai poliţiei, relatează joi dpa. Zelenski a declarat miercuri seara la Kiev că liderii militari i-au prezentat evoluţiile de pe front, însă nu a dorit să ofere detalii. "Voi spune doar un lucru: vreau să le mulţumesc, în numele serviciilor noastre de informaţii, tuturor oamenilor care ne susţin puternic în sudul ţării, în special în Crimeea", a mai spus el, scrie Agerpres.

Serviciul de informaţii ucrainean este recunoscător pentru datele primite şi doreşte să le folosească la maxim, a mai spus Zelenski într-un mesaj video difuzat miercuri seara.

În primele şase luni ale războiului din Ucraina, preşedintele Zelenski a vorbit rar despre consultările cu conducerea armatei. El a anunţat ultima dată o astfel de întrevedere duminică, după care luni au fost lansate atacuri susţinute ale armatei ucrainene în regiunea Herson, din sudul ţării, ocupată de ruşi. Pe de altă parte, guvernul ucrainean a sfătuit populaţia din zonele contestate din estul şi sudul ţării să plece înainte de începerea sezonului rece.

"Recomand evacuarea din Doneţk, Herson, Zaporojie şi o parte din regiunea Harkov înainte de sosirea frigului", a declarat vicepremierul Irina Vereşciuk miercuri la televiziunea publică ucraineană. "Cei care pot ar trebui să plece treptat, într-un mod organizat", a mai spus ea. Oficialul ucrainean a sfătuit populaţia din aceste zone să nu se întoarcă până la primăvara anului viitor, chiar dacă s-a rezolvat problema alimentării cu căldură. Până acum, a mai spus ea, guvernul a ordonat doar evacuarea forţată pentru regiunea Doneţk. Acest lucru este în prezent examinat şi pentru alte zone sau părţi ale acestora, a mai spus Irina Vereşciuk.