Costul de producţie al berii a crescut în ultimii doi ani

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 01-09-2022 15:07

Costul materiilor prime necesare pentru producţia, ambalarea şi transportul berii a crescut cu 62% în ultimii doi ani, potrivit primului Indice al berii realizat de platforma socială de investiţii eToro.

Astfel, rata de creştere a preţurilor depăşeşte dramatic majorarea cu 17,3% a inflaţiei din România în aceeaşi perioadă, ceea ce indică faptul că este posibil să mai apară unele probleme de preţ pentru consumatorii de bere, deoarece producătorii caută modalităţi de compensare a costurilor.

"Indicele berii" (indice ponderat simplu) de la eToro se bazează pe preţurile curente la vedere ale unui coş de şase mărfuri necesare pentru producerea şi vânzarea berii - grâu, orz, orez, malţ, aluminiu (pentru cutii) şi combustibil (pentru transport şi agricultură). Începând cu 20 august 2020, indicele berii a crescut cu 62%, războiul din Ucraina jucând un rol semnificativ în ceeac ce priveşte costurile cu care se confruntă în prezent producătorii de bere.

"În România, creşterea preţului berii a fost mai mică decât creşterea generală a inflaţiei. Dar indicele nostru pentru bere ne spune că se prefigurează presiuni şi mai puternice asupra costurilor şi implicit asupra preţurilor. O sincronizare nefericită, având în vedere că a început campionatul intern de fotbal şi că în noiembrie începe şi Cupa Mondială 2022", a afirmat Bogdan Maioreanu, analist de piaţă la eToro.

În România, potrivit INS, creşterea preţurilor la bere a fost mai moderată decât inflaţia. În iulie 2021, preţul berii a crescut cu 2,54% faţă de iulie 2020 şi cu încă 8,02% în iulie 2022 faţă de aceeaşi lună din 2021, informează Agerpres.

"Combustibilul - necesar atât pentru cultivarea ingredientelor din bere, cât şi pentru transportul produsului - a înregistrat cea mai mare creştere de preţ dintre toate articolele luate în calcul pentru Indicele berii, costul său sărind cu 138%, în mare parte datorită războiului din Ucraina şi aprovizionării restrânse cu ţiţei provenit din Rusia", arată analiza.

Costurile orzului şi ale malţului au crescut, de asemenea, vertiginos, cu 104% şi, respectiv, 87% în aceeaşi perioadă, tot în mare parte datorită perturbărilor cauzate de război, Rusia şi Ucraina furnizând în jur de 30% din exporturile mondiale de orz.

Totodată, orezul este singurul produs de bază din Indicele berii al cărui preţ a scăzut în ultimii doi ani, scăzând cu 1% de la jumătatea lunii august 2020. Preţul stabil al culturii - care este folosită ca adjuvant în combinaţie cu malţul de orz pentru a deschide culoarea berii - este considerat a se datora faptului că oferta a depăşit cererea în fiecare an începând cu 2007, ceea ce a dus la stocuri mari.

eToro este o platformă de investiţii multi-active ce le permite tuturor să îşi dezvolte cunoştinţele şi să-şi crească veniturile ca parte a unei comunităţi globale de investitori de succes. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care şi le doresc, de la acţiuni la mărfuri până la active cripto.