Eintracht Frankfurt a învins RB Leipzig, cu scorul de 4-0, în campionatul Germaniei

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 04-09-2022 09:07

Echipa Eintracht Frankfurt, deţinătoarea trofeului Europa League, a învins fără drept de apel pe teren propriu, cu scorul de 4-0, formaţia RB Leipzig, într-un meci din etapa a 5-a a campionatului de fotbal al Germaniei, disputat sâmbătă.

Golurile au fost marcate de Daichi Kamada (16). Sebastian Rode (22), Tuta (67) şi Rafael Borre (84 din penalty).

În urma acestui succes, al doilea de la debutul sezonului, Eintracht a urcat pe poziţia noua în clasament, cu 8 puncte, în timp ce RB Leipzig, vicecampioana ediţiei trecute din Bundesliga, ocupă locul unsprezece, cu 5 puncte.

RB Leipzig va primi marţi vizita ucrainenilor de la Şahtior Doneţk, în prima etapă a Ligii Campionilor, în timp ce Eintracht Frankfurt va debuta miercuri în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi, urmând să evolueze pe teren propriu cu Sporting Lisabona, informează Agerpres.

Rezultate:

Vineri

Borussia Dortmund - Hoffenheim 1-0

A marcat: Reus (16).

Sâmbătă

Bayer Leverkusen - SC Freiburg 2-3

Au marcat: Demirbay (16), Schick (65), respectiv Ginter (48), Gregoritsch (51), Doan (72).

Union Berlin - Bayern Munchen 1-1

Au marcat: Becker (12), respectiv Kimmich (15).

VfL Wolfsburg - FC Koln 2-4

Au marcat: Nmecha (2, 79), respectiv Ljubicic (22), Otavio (31 - autogol.), Kainz (45+2 - penalty), Adamyan (81).

VfL Bochum - Werder Bremen 0-2

A marcat: Fullkrug (86, 90+2 - penalty).

VfB Stuttgart - Schalke 04 Gelsenkirchen 1-1

Au marcat: Fuhrich (18), respectiv Terodde (21).

Eintract Frankfurt - RB Leipzig 4-0

Au marcat: Kamada (16), Rode (22), Tuta (67), Borre (84 - penalty).

Duminică sunt programate meciurile FC Augsburg - Hertha Berlin şi Borussia Moenchengladbach - FSV Mainz.

Clasament:

1. SC Freiburg 12 puncte (5 jocuri, golaveraj +5)

2. Borussia Dortmund 12 p (5 j, +4)

3. Bayern Munchen 11 p (5 j, +14)

4. Union Berlin 11 p (5 j, +8)

5. FC Koln 9 p (5 j, +4)

6. Hoffenheim 9 p (5 j, +2)