Premierul Canadei, devastat de atacurile care au avut loc în țara lui: sunt înfiorătoare și sfâșietoare

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 05-09-2022 08:30

Atacurile cu cuţitul care s-au soldat, duminică, cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi în două comunităţi izolate din Canada sunt "îngrozitoare şi sfâşietoare", a spus premierul Justin Trudeau.

Citește și: Carnagiu în Canada - Cel puţin 10 persoane ucise şi 15 rănite prin înjunghiere, în vestul ţării. Doi bărbaţi, căutaţi (Video)

"Atacurile care au avut loc astăzi în Saskatchewan sunt înfiorătoare şi sfâşietoare. mă gândecsc la cei care şi-au pierdut pe cei dragi şi la cei care au fost răniţi”, a scris el pe Twitter, informează News.ro.

Doi suspecţi au fost identificaţi rapid. Ei sunt căutaţi de poliţie.

Autorităţile i-au identificat pe cei doi suspecţi ca fiind Damien Sanderson şi Myles Sanderson şi sfătuiesc oamenii să ia măsurile de precauţie corespunzătoare. Se crede că cei doi călătoresc cu un Nissan Rogue de culoare neagră cu plăcuţă de înmatriculare din Saskatchewan.