Specialiștii AIEA vor prezenta cel mai așteptat raport: vor spune lumii cum este situația la Zaporojie

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 06-09-2022 07:55

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va prezenta, marţi, un raport cu privire la situaţia de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de forţele ruse, informează AFP.

“Directorul general Rafael Grossi va publica marţi un raport cu privire la situaţia de siguranţă, securitate şi garanţii în Ucraina, inclusiv constatările după misiunea la centrala nucleară Zaporojie, şi în aceeaşi zi va prezenta situaţia în faţa Consiiliului de Securitate ONU cu privire la misiunea de la centrala nucleară”, a precizat AIEA pe Twitter, informează News.ro.

Agenţia a menţionat că patru experţi AIEA au părăsit luni centrala nucleară Zaporojie, cum era prevăzut, după câteva zile de activitate esenţială legată de siguranţă şi garanţii. “Alţi doi experţi au rămas ca parte a prezenţei constante la centrală”, a adăugat AIEA.

Publicarea raportului AIEA vine la o zi după debranşarea de la reţea a ultimului reactor în funcţiune al centralei. Energoatom a anunţat că debranşarea a venit după ce un incendiu izbucnit din caauza bombardamentelor a avariat o linie electrică.