Se construiește un centru pentru persoanele hipoacuzice, în București: Toate serviciile vor fi suportate de Patriarhia Română

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 07-09-2022 10:32
Actualizat: 07-09-2022 10:37

Luni a fost binecuvântată piatra de temelie a unui centru destinat persoanelor cu probleme de auz și de vorbire. Terenul a fost oferit de Arhiepiscopia Bucureștilor. Toate serviciile vor fi suportate de Patriarhia Română.

Slujba de sfințire a fost oficiată de Preotul Ionuț Tutea, consilier eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu Preotul Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate, și Preotul comunității surzilor, Mirel Ilie, scrie basilica.ro.

Centrul multifuncțional cuprinde o capelă, săli de socializare, spații de joacă și studiu, dar și o cantină socială care va pregăti zilnic 50 de porții de mâncare pentru persoanele comunității hipoacuzicilor.

Copiii cu deficiențe de auz și de vorbire vor beneficia de spații speciale unde își pot face temele împreună cu personalul specializat. De asemenea, tinerii hipoacuzici vor beneficia de consiliere socială, psihologică sau logopedie.

„În acest centru, copiii comunității persoanelor hipoacuzice vor beneficia de programe de asistență specifice. Aici vor putea servi masa, vor avea parte de suport în efectuarea temelor, dar şi de consiliere de specialitate, fie că vorbim de logopedie, consiliere socială sau psihologică”, a declarat Preotul Ionuţ Tutea pentru Trinitas TV.

Locul în care va fi construit centrul este situat în Sectorul 5 pe strada Doina nr. 7. Centrul va deservi persoanele din București și din împrejurimi.

Comunitatea surzilor din Arhiepiscopia Bucureștilor a fost înființată în 1999.