Chindia Târgovişte a fost învinsă de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 1-2, în Superliga

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 10-09-2022 18:47

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă, în deplasare, la Ploieşti, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal, potrivit Agerpres.

Oaspeţii au marcat ambele goluri din penalty-uri, prin Mario Rondon (37) şi Ion Gheorghe (82).

Pentru Chindia a marcat italianul Godberg Barry Cooper (43), aflat la prima sa reuşită în campionatul României.

Sepsi OSK venea după trei înfrângeri consecutive.

Chindia rămâne în continuare ultima în clasament, fără victorie în acest sezon, având un singur punct câştigat în ultimele şase etape.

AFC Chindia Târgovişte - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2 (1-1), Stadion ''Ilie Oană'' - Ploieşti

Au marcat: Godberg Barry Cooper (43), respectiv Mario Rondon (37 - penalty), Ion Gheorghe (82 - penalty).

Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Vlad Bârleanu (Bucureşti); al patrulea oficial: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)

Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Adrian Popescu (Craiova)

Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) - LPF