Locuitorii oraşului Slănic, avertizaţi prin mesaj Ro-Alert că un urs a intrat într-o curte

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 11-09-2022 14:11

Autorităţile din judeţul Prahova au emis, duminică, mesaj Ro-Alert prin care avertizează persoanele aflate în zona oraşului Slănic că un urs a fost văzut în curtea unui localnic. Oraşul Slănic, amplasat în zona central-nordică a judeţului Prahova, este situat la 450 de metri altitudine, conform news.ro.

Un urs a fost văzut, duminică, într-o curte din oraşul Slănic din judeţul Prahova, autorităţile emiţând mesaj Ro-Alert prin care recomandă populaţiei să nu se apropie de animal.

Este al doilea astfel de mesaj iniţializat de ISU Prahova în ultimele zile. Joi seară, un urs a intrat într-o gospodărie din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei.

Slănic Prahova nu este un oraş de munte, fiind situat la 450 de metri altitudine, însă în ultimii ani prezenţa urşilor a mai fost semnalată în zona oraşului, localnicii reclamând că animalele sălbatice coboară din pădure şi le distrug livezile.