Doi adolescenţi au fost arestaţi după ce au lovit şi tâlhărit doi tineri

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 12-09-2022 14:56

Doi adolescenţi în vârstă de 16, respectiv 17 ani au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi că au lovit un tânăr de 23 de ani şi au tâlhărit un altul de 22 de ani, în zona unui club din municipiul Vaslui.

"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii vasluieni au stabilit că pe data de 9 septembrie, la ora 03,30, aflaţi în municipiul Vaslui, în zona unui club, tinerii cercetaţi, fiind sub influenţa alcoolului, ar fi agresat un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Puşcaşi. Ulterior, în aceeaşi noapte, tinerii bănuiţi de comiterea infracţiunilor ar fi agresat şi deposedat, prin violenţă, o altă persoană vătămată, în vârstă de 22 de ani, din comuna Deleşti, de mai multe bunuri de valoare. În urma probatoriului administrat, poliţiştii vasluieni i-au reţinut pe cei doi, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, Judecătoria Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a dispus arestarea preventivă a acestora, pe o durată de 30 de zile", precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, informează Agerpres.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţii infracţionale a tinerilor, pentru infracţiunile de tâlhărie calificată şi lovire sau alte violenţe.