Covasna: Trei clădiri aparţinând Spitalului Judeţean de Urgenţă, reabilitate energetic prin PNRR

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 12-09-2022 16:11

Mai multe clădiri aparţinând Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe vor fi reabilitate energetic prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informează reprezentanţii Consiliului Judeţean Covasna, relatează Agerpres.

Este vorba despre corpul C al clădirii principale, clădirea Secţiei Boli Infecţioase şi Blocul alimentar, care, potrivit proiectului, vor fi izolate termic şi dotate cu panouri fotovoltaice.

"Sunt puţine linii deschise în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) la care Consiliul Judeţean poate aplica, motiv pentru care profităm de toate oportunităţile. Creşterea eficienţei energetice a clădirilor vechi a devenit din ce în ce mai urgentă. Am depus şi noi o cerere în acest sens, întrucât dorim să izolăm trei clădiri ale Spitalului Judeţean, precum şi să montăm panouri fotovoltaice. Proiectul în valoare de 20 de milioane de lei, 4 milioane de euro, este în curs de evaluare", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.