Biden a votat la primarele din Delaware

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 14-09-2022 06:56

Preşedintele american Joe Biden a făcut o vizită rapidă marţi pentru a vota la primarele din fieful său din Delaware, cu două luni înainte de alegerile legislative de la jumătatea mandatului care se anunţă periculoase pentru partidul său, notează AFP preluat de agerpres.

Liderul democrat a introdus buletinul în urnă în jurul orelor 19.00 (23.00 GMT), în timp ce partidul său se află în plină campanie pentru a încerca să-şi păstreze majoritatea în Camera Reprezentanţilor şi în Senat.

Joe Biden a profitat de această vizită de câteva ore în Delaware pentru a vorbi despre inflaţie, care a încetinit uşor, dar a rămas ridicată în august.

"Nu, nu sunt îngrijorat", le-a spus el simplu jurnaliştilor.

Dacă creşterea persistentă a preţurilor îi fragilizează pe democraţi, aceştia din urmă şi-au centrat campania pe apărarea câştigurilor sociale şi pe lupta pentru democraţie.

După situaţia dificilă în sondajele din primăvară şi începutul verii, preşedintele american şi partidul său beneficiază de un trend ascendent în ultimele săptămâni, într-un context marcat de îngrijorarea unei părţi a americanilor cu privire la dreptul la avort, o succesiune de reforme votate în Congres şi acumularea procedurilor şi dezvăluirilor împotriva lui Donald Trump.