Nouă persoane, între care 7 copii, implicate într-un accident în Bistrița-Năsăud

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 14-09-2022 18:03

Două autoturisme au fost implicate, miercuri după-amiază, într-un accident rutier produs în localitatea Rodna din judeţul Bistriţa-Năsăud. Nouă persoane au fost rănite, 7 fiind copii cu vârste între 11 și 13 ani, conform Mediafax.

Pompierii bistrițeni anunță că tervin în localitatea Rodna la un accident rutier.

Echipajele medicale au găsit 9 persoane, dintre care 7 copii cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani.

Trei dintre copii au suferit politraumatisme, iar ceilalți 4 contuzii și excoriații.

Cei doi șoferi sunt conștienți, cooperanți, dar prezintă contuzii și leziuni.

Toate persoanele sunt conștiente și cooperante și vor fi transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Potrivit polițiștilor, un autoturism de teren condus de un bărbat de 51 de ani din Rodna a intrat în coliziune cu un alt autoturism de teren care era condus de un bărbat de 48 de ani, din localitatea Șanț, în care se aflau 7 copii.

În urma accidentului, cei doi șoferi și copiii au fost transportați la spital.

Șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului de 48 de ani și de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celui de 51 de ani, urmând a fi recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, informează Poliția judeţului Bistriţa-Năsăud.