Liderul UDMR spune că va colabora bine și cu Marcel Ciolacu ca premier: 'Am lucrat cu foarte mulți premieri'

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 14-09-2022 23:23
Actualizat: 15-09-2022 00:08

Președintele UDMR, vicepremierul Hunor Kelemen, a declarat miercuri, la Digi24, că este pregătit să lucreze și cu Marcel Ciolacu ca prim-ministru, atunci când președintele PSD va prelua funcția anul viitor în cadrul rotativei agreate în coaliția de guvernare:

  • „Eu am lucrat cu foarte mulți premieri și trebuie să vă spun că am lucrat cu foarte mulți președinți de partide. Doar ei au lucrat cu doar doi președinți de la UDMR. Eu am lucrat cu mai mulți președinți. Deci, din punctul meu de vedere, se poate lucra cu oricare dintre ei, eu sunt gata pentru a colabora cu oricine din coaliție, nu am o problemă”
  • „Rotativa se face. E un acord de coaliție, dacă nu vrei să faci, trebuie să faci un alt acord de coaliție. În acest moment, la nivel de coaliție nu s-a discutat niciodată că nu s-ar face. Se face, în mai sau când va fi momentul”
  • „Coaliția este funcțională. Nu am de unde să știu dacă va fi pe șapte ani, dar asta ar fi de dorit. În acest moment, cel puțin pentru următorii doi ani, nu există alternativă la această coaliție. Indiferent cine ce spune, nu există alternativă la această coaliție”