Cozi incredibile la Londra! Mii de oameni au mers pe jos 8 km pentru a-și lua rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a / VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 16-09-2022 08:35
Actualizat: 16-09-2022 09:58

Mii de oameni au stat toată noaptea la coadă ca să-și ia rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a. Ei au petrecut chiar și 10 ore la coada care se întinde de-a lungul malului sudic al râului Tamisa pe o distanță de cel puțin opt kilometri.

Pentru a doua noapte la rând, mii de persoane în doliu s-au aliniat pentru a-și prezenta omagiile în fața sicriului reginei depus la Westminster Hall din Londra. Coada se întinde pe o distanță de cel puțin opt kilometri, dar au fost momente când a fost aproape dublă.

Așteptarea pentru a-i aduce omagii reginei Elisabeta este de cel puțin nouă ore. Autoritățile din Londra au publicat o hartă care se actualizează în permanență și care îi monitorizează pe oamenii care așteaptă să intre la Westminster Hall.

Oamenii au fost avertizați că vor trebui să stea în picioare timp de mai multe ore, cu puține oportunități de a se așeza, deoarece coada este în continuă mișcare. Cei care se înscriu la rând primesc brățări, astfel încât să poată pleca pentru a lua o băutură sau pentru a merge la toaletă dacă au nevoie.

Oficialii se așteaptă ca aproximativ 750.000 de persoane să treacă pe lângă sicriul reginei până luni, la ora 6.30.

Sicriul reginei Elisabeta a fost așezat miercuri în centrul Westminster Hall, pe un catafalc mov, așezat pe o platformă roșie. Acesta a fost acoperit de un steag lângă care se află Coroana Imperială de Stat așezată pe o pernă, alături de o coroană de flori.