Ponta, despre moţiunea de cenzură: În mod normal nu va trece

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 09-03-2014 21:00

"În mod normal, nu va trece moţiunea", a spus Victor Ponta, argumentând că este vorba despre programul construit de USL, inclusiv cu prevederile legate de minorităţi, din care au fost eliminate lucrurile deja realizate, în mod normal nu va trece. Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, sâmbătă, speranţa ca liberalii să nu depună moţiune de cenzură pe programul stabilit împreună în USL şi care, în proporţie de 90%, este şi al noului Guvern, el arătând că, dacă se va întâmpla acest lucru, nu va mai înţelege nimeni nimic. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că nu a citit, deocamdată, programul Guvernului, dar că acesta va fi analizat, iar apoi liberalii vor decide dacă iniţiază sau nu o moţiune de cenzură.