Agresiuni sexuale la coada de la catafalcul reginei: suspectul a comis ulterior un gest extrem

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 16-09-2022 20:50

Două femei ar fi fost victime ale unor agresiuni sexuale în timp ce aşteptau la coadă pentru a trece prin dreptul catafalcului pe care se află sicriul cu rămăşiţele reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall, conform plângerilor formulate în instanţă, transmite DPA vineri, informează Agerpres.

Incidentul s-a produs miercuri când un tânăr în vârstă de 19 ani şi-ar fi expus părţile intime în timp ce se afla la coadă şi s-ar fi împins în două femei, care au solicitat intervenţia poliţiei. Încercând să scape de agenţi, suspectul s-a aruncat în Tamisa, dar a fost aşteptat să iasă din apă şi a fost încătuşat.

El a apărut vineri în faţa instanţei unde au fost formulate patru capete de acuzare împotriva sa, două pentru agresiuni sexuale şi două pentru că a încălcat un ordin existent al instanţei care îi interzicea astfel de comportamente. A pledat nevinovat, dar după audiere a rămas în custodia poliţiei.

Suspectul va rămâne în arest până la noua înfăţişare în instanţă ce a fost stabilită pentru data de 14 octombrie.

Atât de mulţi oameni aşteaptă să vadă sicriul reginei încât vineri accesul la coadă a fost oprit timp de câteva ore, guvernul argumentând că a fost depăşită capacitatea. Autorităţile au avertizat că timpul de aşteptare la coadă este acum de peste 24 de ore, relatează Reuters.