Bărbat arestat după ce a înjunghiat cu un briceag două persoane

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 17-09-2022 14:41

Un bărbat în vârsta de 44 de ani din comuna Vorniceni, judeţul Botoşani, a fost reţinut, sâmbătă, de poliţişti, după ce ar fi înjunghiat cu un briceag două persoane, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit acesteia, reţinerea bărbatului a avut loc în urma unor percheziţii la locuinţa agresorului, în urma cărora a fost găsit briceagul.

"Din cercetări, a reieşit faptul că la data de 14 septembrie, în timp ce bărbatul, de 44 de ani, se afla în drumul public, din localitatea Vorniceni, pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu doi consăteni, de 42 şi 37 de ani, i-ar fi lovit pe aceştia, cu un cuţit, provocându-le leziuni fizice ce necesită pentru vindecare, peste 20 de zile de îngrijiri medicale. La data de 16 septembrie 2022, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuinţa bărbatului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care, într-o zonă cu vegetaţie, din curte, a fost identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor, un briceag cu o lamă de 6 cm", a precizat Nenişcu.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat preventiv pentru vătămare corporală din culpă şi lovire sau alte violenţe, informează Agerpres.