PMP atenționează coaliția PNL-PSD-UDMR că este o greșeală să renunţe la compensarea preţurilor la carburanți!

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 19-09-2022 13:51

PMP solicită coaliției PNL - PSD - UDMR să mențină compensare prețului la carburant și pentru benzină și pentru motorină, și să aprobe și alte măsuri, cum ar fi reducerea accizei la carburanți, așa cum au procedat și alte țări din Uniunea Europeană.

Eliminarea compensării va avea un efect care va fi resimţit din plin de români, prin creșterea prețurilor la aceste produse, ceea ce va influența negativ puterea de cumpărare a populaţiei. Deși compensarea a fost de doar 50 bani/litru de carburant, acoperindu-se o mică parte din scumpirile înregistrate la pompă, totuși această măsură a avut ca efect temperarea creșterii prețurilor la motorină și benzină.

"Guvernul României nu trebuie să invoce impactul bugetar al acestei măsuri, deoarece a fost de doar 800 milioane lei față de 2 miliarde lei cât a fost estimarea inițială. Față de miliardele de euro alocate de celelalte țări din UE, suma este nesemnificativă pentru bugetul de stat", a declarat fostul ministru de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedinte PMP.