Acţiune de omagiere a sacrificiul militarilor români căzuţi la datorie, în Parcul Carol

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 20-09-2022 19:16

Copiii personalului român decedat în acţiuni militare, misiuni şi operaţii internaţionale vor planta, miercuri, un stejar în Parcul Carol, în cadrul unei acţiuni de onorare a sacrificiul militarilor români căzuţi la datorie pentru pace în afara teritoriului naţional, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Activitatea este organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Păcii şi promovează prietenia şi înţelegerea între naţiuni, arată sursa citată.

Arborele plantat, "Copacul Păcii", va fi un stejar, copacul naţional al României, iar în faţa acestuia va fi fixată o coloană metalică pe care sunt inscripţionate elementele de identificare ale copacului şi prilejul cu care acesta a fost plantat, precizează MApN, informează Agerpres.

La sfârşitul ceremoniei de plantare, vor fi depuse flori şi vor fi ţinute momente de reculegere la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I şi la Monumentul eroilor căzuţi în teatrele de operaţii din Parcul Tineretului.