Video - Marcel Ciolacu, după înjurăturile liberalilor: 'Tinerii din PSD vor trimite flori mamelor liderilor TNL'

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 20-09-2022 22:02
Actualizat: 20-09-2022 23:10

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți, la Antena 3, după înjurăturile primite de mamele pesediștilor din partea tinerilor liberali, că liderul TSD a propus ca social-democrații să răspundă prin a le trimite flori mamelor liderilor TNL.

„Presedintele tinerilor pesedisti, de la TSD, mi-a propus astazi, dupa aparitia acestor imagini, sa trimita flori la toate mamele liderilor TNL-isti de la nivel central si din tara. Mi se pare un raspuns corect si il felicit pe presedintele TSD pentru aceasta propunere.

Astfel de lucruri nu duc la o constructie, afecteaza, afecteaza in primul rand emotional o coalitie, e un derapaj. M-as fi asteptat la niste scuze publice din partea conducerii PNL fata de doamnele care au primit aceste injurii. Vom depasi si acest moment, nu inseamna ca intoarcem si celalalt obraz dar e evident ca acolo in interior e ceva ce nu functioneaza.

Am avut o discutie cu dl Ciuca si nu va ascund ca la primele imagini era foarte afectat si isi cerea scuze. Nu cred ca se simte confortabil nici in acest moment”, a afirmat Ciolacu.

El a mentionat ca nu se va rupe coalitia dupa aceste manifestari si ca in opinia sa actuala formula guvernamentala va rezista „cel putin pana in 2024”.