Marile puteri mondiale critică în termeni duri referendumurile 'false' organizate de Rusia în Ucraina

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 21-09-2022 11:30
Actualizat: 21-09-2022 08:00

Națiunile occidentale au condamnat planurile Moscovei de a organiza așa-zise referendumuri în părți ale Ucrainei aflate în prezent sub controlul Rusiei, informează Rador.

Referendumurile au fost convocate de oficiali susținuți de ruși din patru regiuni ucrainene, pentru a întreba cetăţenii dacă ar trebui să devină parte a Rusiei.

SUA, Germania și Franța au afirmat că nu vor recunoaște niciodată rezultatele unor astfel de scrutinuri „false”.

Alianța militară NATO avertizează că aceste planuri, anunțate pentru regiunile de est Lugansk și Donețk, precum și Zaporijjia și Herson, din sud, reprezintă o escaladare a războiului.