Premierul japonez, discurs virulent împotriva lui Vladimir Putin: 'Amenințările nucleare ale Rusiei sunt complet inacceptabile'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 21-09-2022 11:04
Actualizat: 21-09-2022 10:48

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a criticat amenințarea Rusiei de a folosi arme nucleare în războiul din Ucraina ca fiind "complet inacceptabilă".

Comportamentul Rusiei este o "amenințare gravă la adresa păcii și securității comunității internaționale", a declarat Kishida în discursul său în fața Adunării Generale a ONU, citat de agenția japoneză de știri Kyodo.

Vezi si: Putin amenință explicit: Avem arme moderne și suntem dispuși să le folosim pe toate pentru apărarea Rusiei. Nu glumesc! (Video)

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri Occidentul că s-a implicat în șantaj nuclear împotriva Rusiei, într-un discurs prin care a anunțat o mobilizare parțială pentru campania militară a țării în Ucraina.

În discursul televizat, Putin a avertizat că Rusia are "o mulțime de arme pentru a răspunde" la ceea ce el a numit amenințări occidentale și a subliniat că "nu blufează".