Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Republicii Moldova. Natalia Gavrilița, așteptată joi în Parlament

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 21-09-2022 12:00

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește joi, 22 septembrie, în ședință plenară pentru a examina moțiunea de cenzură depusă de socialiști și comuniști împotriva activității Guvernului. Subiectul respectiv ar urma să fie examinat astăzi în cadrul ședinței Biroului Permanent al Legislativului.

De menționat că deputații PCRM-PSRM au depus la data de 15 septembrie o moțiune împotriva activității Executivului. Potrivit acestora, R.Moldova este condusă de către un Guvern care nu are legitimitate politică deoarece în lispește susținerea poporului, conform deschide.md.

Conform prevederilor legislației, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleși. Mai exact, este vorba de cel puțin 26 de parlamentari. Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii.

Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul a cel puțin 51 de deputați. În cazul adoptării moţiunii de cenzură, primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, preşedintelui R.Moldova demisia Guvernului.