Interconectorul de gaze dintre Bulgaria şi Grecia va fi inaugurat la 1 octombrie

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 21-09-2022 13:18

El a participat la Romanian International Gas Conference, organizată de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze din România (FPPG).

"Suntem invitaţi pe data de 1 octombrie la finalizarea lucrărilor la interconectorul Grecia-Bulgaria, care operaţionalizează Coridorul Vertical şi posibilitatea unei noi surse de transport a gazului azer", a arătat ministrul.

Când jurnaliştii i-au amintit că a mai fost înaintată o dată, în iunie, când ar fi trebuit inaugurat interconectorul Grecia-Bulgaria, Popescu a răspuns: "Vom fi toţi prezenţi, va fi o prezenţă high level, pe 1 octombrie".

El a adăugat că este nevoie şi de acorduri între ţările din regiune pentru a permite tranzitul acestor gaze.

"Noi lucrăm de foarte mult timp să aducem gaze din altă parte decât Rusia. Ca să aducem gaze sau LNG din altă parte, precum Azerbaidjan, este nevoie de acordul de tranzit. Lucrăm la aceste lucruri. Când avem finalizat tranzitul de gaze, descărcarea în porturi de LNG în Grecia sau Turcia sau acordurile de tranzit prin Turcia, le anunţăm public. Nu este corect să le anunţăm înainte de a finaliza toate aceste lucruri", a precizat Popescu.