Dominic Thiem, calificat în optimile de finală ale turneului de la Metz (ATP)

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 22-09-2022 09:42

Tenismanul austriac Dominic Thiem, fost număr 3 mondial, l-a învins în două seturi, 6-3, 7-6 (7/3), pe francezul Richard Gasquet, miercuri, în capul de afiş al primului tur al turneului ATP de la Metz (Franţa), dotat cu premii totale de 534.555 de euro, potrivit Ageprres.

Thiem, campion la US Open în 2020, care a revenit în circuit în luna aprilie, după o pauză forţată de zece luni, generată de o accidentare la încheietura mâinii, se află în prezent pe locul 182 ATP.

El îl va înfrunta în optimi pe polonezul Hubert Hurkacz, favoritul numărul 2 al competiţiei din Hexagon, care a fost scutit de primul tur.

Într-un alt meci disputat miercuri la Metz, contând pentru turul secund, americanul Sebastian Korda a dispus cu 6-3, 7-6 (8/6) de italianul Lorenzo Musetti, favoritul numărul 3. Următorul său adversar va fi câştigătorul întâlnirii dintre francezul Gilles Simon şi italianul Lorenzo Sonego.

Rezultate:
Turul 1
Stan Wawrinka (Elveţian) - Joao Sousa (Portugalia) 7-6 (7/1), 6-2
Gregoire Barrere (Franţa) - Oscar Otte (Germania) 7-6 (7/3), 7-5
Mikael Ymer (Suedia) - Adrian Mannarino (Franţa/N.8) 7-5, 6-0
Benjamin Bonzi (Franţa) - Ugo Humbert (Franţa) 6-2, 2-6, 6-1
Alexander Bublik (Kazahstan/N.7) - Evan Furness (Franţa) 5-7, 6-4, 7-6 (7/5)
Dominic Thiem (Austria) - Richard Gasquet (Franţa) 6-3, 7-6 (7/3)

Turul 2 (optimi de finală)
Sebastian Korda (SUA) - Lorenzo Musetti (Italia/N.3) 6-3, 7-6 (8/6)