Plafonarea prețului la energie: PNL nu respinge propunerea PSD privind raportarea la consumul curent

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 23-09-2022 16:55

„Nu am luat o decizie, dar noi suntem deschiși la discuții și nu spunem nu niciunei variante”, spune pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe despre propunerea PSD ca plafonarea prețurilor la energie să se raporteze la consumul curent și nu la 2021.

„Nu am luat o decizie, dar acest aspect va fi stabilit în cadrul dezbaterilor parlamentare. Noi suntem deschiși la discuții și nu spunem nu niciunei variante”, declară, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe.

Poziția lui Stroe vine după ce social-democrații au anunțat că depun un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât plafonarea prețurilor la energie să se raporteze la consumul curent și nu la 2021: „Persoanele care își reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de prețuri plafonate”.

„PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care își reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de prețuri plafonate. Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 și 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent și nu la media lunară din anul 2021, cum este forma actuală a OUG 119/2022”, potrivit unui comunicat de presă.

PSD arată că o astfel de modificare a legii va stimula cetățenii să facă economie la energie electrică, ceea ce va sprijini efortul României de a-și reduce consumul național cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană.