O femeie din Italia, căreia i s-a extirpat o aluniţă pe masa de bucătărie, a murit după ce a fost tratată doi ani cu ceai și meditație

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 23-09-2022 23:08
Actualizat: 24-09-2022 09:48

O femeie din Italia, în vârstă de 40 de ani, a fost operată de melanom fără anestezie, pe masa din bucătăria unui centru naturist. A fost tratată apoi timp de 2 ani cu ceai de plante și meditație, după care a murit în spital. Vineri a venit verdictul instanței.

Roberta Repetto, în vârstă de 40 de ani, fusese operată fără anestezie de către medic pe masa din bucătărie a unui centru medical. După câteva luni a început să se simtă rău, dar a fost tratată cu ceai din plante și meditație timp de 2 ani. Apoi a murit în octombrie 2020 la Spitalul San Martino din Genova, unde ajunsese într-o stare gravă, informează Mediafax.

"Guru" al centrului naturist din Borzonasca (Genova), Paolo Bendinelli, și medicul Paolo Oneda din Brescia au fost condamnați fiecare la câte 3 ani și 4 luni de închisoare. Psihologul Paola Dora a fost achitat, anunță ANSA.

Cei trei erau judecați pentru moartea femeii ucisă de metastazele tumorii după îndepărtarea aluniței.