Directorul general al ANP: 'Execuţia efectivă a noilor penitenciare - Unguriu şi Berceni - începe din luna aprilie, anul viitor'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 23-09-2022 23:35

Şantierele pentru construirea celor două noi penitenciare - Unguriu de lângă Buzău şi Berceni din judeţul Prahova - vor fi deschise anul viitor, în luna martie sau aprilie "cel târziu", a declarat vineri directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.

"Stadiul lucrărilor la cele două noi penitenciare. Penitenciarul de la Unguriu, de lângă Buzău, de 900 de locuri şi penitenciarul Berceni din judeţul Prahova, de 1.000 de locuri (...). Proiectarea tehnică efectivă este încheiată, evaluatorii externi fac acum o evaluare cu privire la acurateţea la ceea ce s-a prevăzut acolo. În luna următoare, probabil la sfârşitul acesteia, va fi lansată şi licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie efectivă, în aşa fel încât luna martie sau aprilie cel târziu, anul care vine, să înceapă execuţia efectivă, să putem deschide şantierele pe cele două locaţii", a precizat Halchin, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.