Două persoane, rănite în Postăvaru / Un rănit, transportat la spital cu răni la nivelul umărului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-09-2022 21:56
Actualizat: 24-09-2022 21:57

Salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit pentru salvarea a două persoane practicante de trasee montane pe bicicletă, downhill. Una dintre persoane avea traumatism la nivelul umărului, în timp ce cea de-a doua avea răni uşoare la o mână şi la un picior.

Unul dintre sportivi a fost transportat în staţiunea Poiana Braşov, de unde a fost preluat de un echipaj medical care l-a transportat la spital.

”Doi practicanţi ai downhill-ului accidentaţi.  Ambele persoane s-au accidentat în timp ce coborau pe traseul Red Line din Postăvaru. Una a suferit traumatisme minore la membrele superior şi inferior. În celălalt caz, a fost vorba despre un traumatism de membru superior, în zona umărului. După ce i s-a efectuat examenul medical şi i-a fost imobilizată articulaţia, persoana accidentată a fost transportată în staţiune, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD, în vederea transportului către unitatea spitalicească, pentru examene medicale detaliate”, transmite Salvamont Poiana Braşov.

Ambii sportivi dispuneau de tot echipamentul de siguranţă necesar pentru practicarea acestui sport.