Rafila îi trimite pe români după iodura de potasiu: 'Un comportament responsabil, un comportament preventiv, cred că este de dorit' (video)

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 26-09-2022 06:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat duminică, la Antena 3, că în luna august, faţă de luna iulie, a fost o creştere semnificativă a persoanelor care au solicitat de la medicul de familie prescripţia pentru iodura de potasiu care trebuie folosită numai în cazul unui accident nuclear.

”După un debut anevoios al campaniei, nu ştiu din ce cauză a debutat aşa anevoios, probabil că a fost şi un soi de baraj informaţional legat de această situaţie, în luna iulie am avut doar 1.200 de persoane care au apelat la medicii de familie ca să obţină prescripţie. În luna august avem vreo 230.000, o creştere importantă, dacă comparăm cu cele 7 milioane de persoane eligibile este încă puţin, dar aşteptăm cu încredere şi cifrele din luna septembrie”, a declarat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a făcut apel la persoanele eligibile să meargă la medicul de familie să ceară prescripţia pentru iodura de potasiu.

”Nu am avut niciodată intenţia să creez panică, dar un comportament responsabil, un comportament preventiv, cred că este de dorit şi mai ales dacă există această posibilitate de a avea iodura de potasiu la domiciliu şi să o utilizez în caz de posibil, nu probabil, ştiţi că e o mare diferenţă între posibil şi probabil. Posibil orice lucru se poate întâmpla, probabilitatea înseamnă că procentajul care poate duce la acel eveniment nefericit e totuşi consistent. Discutăm de o chestiune posibilă. Nu cred că e târziu ca cei care se prezintă la medicul de familie pentru alte afecţiuni să solicite, odată cu reţeta obişnuită, şi o prescripţie pentru iodura de potasiu, pentru ei şi pentru membrii familiilor lor care se află în situaţia să fie eligibili”, a susţinut Rafila.

Întrebat dacă se discută serios despre un accident nuclear în Guvern, Rafila a explicat că acest lucru se întâmplă doar după incidentele din teren.

”În Guvern nu am discutat despre o probabilitate, ci despre această posibilitate care câteodată este adusă în lumina reflectoarelor după incidentele de pe teren”, a declarat Alexandru Rafila.