Un bărbat aflat în scaun cu rotile a fost lovit mortal de un tren

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 29-09-2022 10:46

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat într-un scaun cu rotile electric, a fost lovit mortal de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată din Sighetu Marmației, județul Maramureș.

Potrivit unui comunicat de joi, IPJ Maramureș anunță că polițiștii au fost sesizați marți seara de angajații CFR cu privire la faptul că a avut loc un accident feroviar la trecerea la nivel cu cale ferată de pe strada Tepliței din Sighetu Marmației, informează Mediafax.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că la trecerea la nivel cu cale ferată situată între haltele CF Tisa și Cămara, locomotiva trenului care circula pe relația Cluj-Napoca - Sighetu Marmației, a accidentat mortal un bărbat de 54 de ani din Sighetu Marmației, aflat într-un scaun cu rotile electric.

Cadavrul a fost transportat la spital pentru efectuarea necropsiei.

Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă.