România este decuplată de Bulgaria în privința justiției și merge cu pași repezi spre Shengen și eliminarea MCV

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 29-09-2022 17:42
Actualizat: 29-09-2022 23:06

Bucureștiul a spus că în 20 de ani a umplut închisorile cu persoane din eșaloanele superioare ale puterii, relatează Sega din Bulgaria preluat de rador.

În cei 20 de ani de existență, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a trimis în judecată circa 15.000 de persoane acuzate de corupție, iar valoarea totală a prejudiciilor cauzate de acestea este estimată la 5,4 miliarde de euro, se menționează în raportul instituției, citat de site-ul Ziare și BTA.

Pe lista persoanelor trimise în judecată de către Parchetul Anticorupție figurează 400 de primari, 800 de directori de instituții publice și companii naționale, 160 de procurori și judecători, 60 de membri ai guvernului (inclusiv doi premieri, precum și miniștri și secretari de stat), 100 de membri ai parlamentului, inclusiv trei europarlamentari, 40 de președinți de consilii județene și 1.000 de ofițeri de poliție, arată datele.

România, care se află în mod oficial încă sub monitorizare împreună cu Bulgaria prin Mecanismul european de Cooperare și Cerificare (MCV), speră că va fi primită în curând în Spațiul Schengen al UE. Spre deosebire de ea, Bulgaria continuă să raporteze reforme legislative și structurale în justiție în loc de rezultate reale (sentințe), a constatat Comisia Europeană în ultimele sale rapoarte privind MCV-urile. În timp ce România are un Parchet eficient, Bulgaria are un procuror general intangibil.

“Fiecare pas făcut în lupta împotriva corupției aduce România mai aproape de ridicarea MCV-ului, de aderarea la Spațiul Schengen și de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)”, a declarat, recent, președintele Klaus Iohannis, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființarea DNA.