Datoriile sufocă afacerile: Peste 4.200 de societăți comerciale şi PFA au intrat în insolvenţă

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 01-10-2022 21:32

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 11,28% în primele opt luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 4.282 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), scrie Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 715, în creştere uşoară cu 0,99% faţă de perioada ianuarie-august 2021.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 367 de insolvenţe (plus 33,45%), Cluj - 323 (minus 1,82%) şi Timiş - 204 (plus 8,51%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj, respectiv 18, în scădere cu 51,35% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, Covasna - 19 (plus 18,75%) şi Harghita - 21 (plus 40%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.136, un număr similar cu cel înregistrat în primele opt luni din 2021, construcţii - 832 (plus 30%) şi industria prelucrătoare - 554 (plus 14,46%).