Incendiu într-un bloc din Cluj-Napoca: 12 persoane au fost evacuate

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 02-10-2022 08:41

Un incendiu a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un bloc din Cluj-Napoca. 12 locatari au fost evacuați din cauza fumului dens de pe casa scării, iar un bărbat care a fost rănit a primit îngrijiri medicale la fața locului, conform Mediafax.

Potrivit ISU Cluj, pompierii au intervenit la un incendiu care a afectat bucătăria unui apartament. La fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și autoscara.

Pompierii au constatat faptul că incendiul s-a manifestat la aragaz și la anumite obiecte din jurul acestuia, fiind lichidat rapid.

Din cauza fumului dens de pe casa scării a fost necesară evacuarea a 12 locatari în fața blocului.

Un bărbat care prezenta o escoriație la față a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ, fără a fi transportat la spital.

Conform pompierilor, cauza probabilă a incendiului este efectul termic al curentului electric, întrucât flăcările s-au manifestat la o plită pe gaz cu aprindere electrică.