Germania își extinde prezența pe a doua mare piață de energie regenerabilă din lume. Decizia luată de gigantul RWE în plină criză

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-10-2022 10:06
Actualizat: 03-10-2022 11:01

Grupul RWE, cel mai mare producător de energie din Germania, cumpără divizia de energie curată a Con Edison, pentru 6,8 miliarde de dolari, extinzându-şi prezenţa pe a doua mare piaţă de energie regenerabilă din lume, transmite Reuters, scrie news.ro.

Tranzacţia va fi finanţată parţial printr-o emisiune de obligaţiuni convertibile de 2,43 miliarde de dolari, către o unitate a Qatar Investment Authority (QIA), prin care fondul va dobândi o participaţie de 9,1% la RWE.

Con Edison a declarat că anulează planurile de a emite acţiuni noi în valoare de până la 850 de milioane de dolari, în acest an, şi retrage previziunile privind acţiunile pentru următorii doi ani.

Compania a spus că acordul îi va permite să se concentreze asupra activităţii sale principale de utilităţi şi pe tranziţia la energie curată din New York.

Tranzacţia aproape că va dubla portofoliul RWE de surse regenerabile din SUA, la peste 7 gigawaţi (GW), şi va creşte portofoliul de proiecte regionale cu 7 GW, la peste 24 GW.

După preluare, energia solară va reprezenta 40% din portofoliul RWE din SUA, în creştere de la 3% în prezent, potrivit slide-urilor de prezentare.