Piatra-Neamţ: Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost rănit după ce a intrat în două maşini parcate

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 03-10-2022 16:22

Un bărbat în vârstă de 53 ani a fost rănit după ce a intrat cu maşina pe care o conducea în două autoturisme parcate pe strada General Nicolae Dăscălescu din Piatra-Neamţ.

La faţa locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă pentru intervenţie şi o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă, potrivit Agerpres.

"Conducătorul auto, un bărbat de 53 ani, semiconştient, a fost evacuat de pompieri din autoturism. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD TIM şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Pompierii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.