Preşedintele bulgar Rumen Radev a susţinut o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 03-10-2022 20:53

Preşedintele bulgar Rumen Radev a susţinut luni o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul pregătirilor pentru reuniunea liderilor europeni de la Praga, unde vor avea loc primul summit în formatul Comunităţii Politice Europene şi o întâlnire informală a Consiliului European pe 6, respectiv 7 octombrie, a declarat luni serviciul de presa al preşedintelui Radev.

Radev a salutat iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron de a crea o Comunitate Politică Europeană - o nouă grupare politică ce va include ţările UE, ţările Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, Balcanii şi alte state din apropiere, inclusiv Regatul Unit. Potrivit declaraţiilor lui Radev, noua platformă are potenţialul de a facilita dialogul şi de a crea oportunităţi pentru o coordonare mai eficientă a eforturilor de a obţine stabilitate, securitate şi prosperitate atât în cadrul UE, cât şi cu ţările învecinate, potrivit Agerpres.

Necesitatea de a consolida securitatea şi predictibilitatea aprovizionării cu resurse energetice către Europa, contribuind la stabilitatea economică şi socială în fiecare ţară, s-a aflat printre punctele importante ale discuţiilor. Radev l-a informat pe Michel despre acordul dintre operatorii de transport de gaze din Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia de a transporta cantităţi suplimentare de gaze naturale din Azerbaidjan în Europa folosind reţelele naţionale de transport de gaze fără a aştepta construirea unei noi infrastructuri. Acest lucru, potrivit preşedintelui Radev, demonstrează capacitatea de a ajunge la soluţii reale care să garanteze competitivitatea şi capacitatea industrială a Europei.