40,3% dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută - în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Braşov şi Bihor

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 06-10-2022 11:44

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 26 septembrie - 2 octombrie, 40,3% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Braşov şi Bihor, potrivit Agerpres.

Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 41,5% dintre cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate anti-COVID.

Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 43,4% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

INSP precizează că 38,3% din totalul deceselor la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat în judeţele Mureş, Bihor, Bacău şi Suceava şi în Bucureşti. 80% dintre decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, conform INSP, 86,5% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% - la bărbaţi. 93,7% dintre cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.