A murit o legendă a muzicii country

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 07-10-2022 19:51

Celebra cântăreaţă de muzică country Jody Miller, câştigătoarea unui premiu Grammy, a murit la vârsta de 80 de ani din cauza complicaţiilor legate de boala Parkinson de care suferea, relatează vineri Reuters, potrivit Agerpres.

Jody Miller a murit joi în oraşul Blanchard, Oklahoma, potrivit unui comunicat postat pe pagina ei de Facebook.

Născută în Phoenix, Arizona, în 1941, Miller a semnat cu Capitol Records în 1962 şi a lansat albumul de debut "Wednesday's Child is Full of Woe" un an mai târziu.

Jody Miller a devenit cunoscută pentru hit-ul "Queen of the House", lansat în 1965, care i-a adus un premiu Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală Country & Western.

Piesa ei de protest "Home of the Brave", lansată în acelaşi an, a fost cel mai bine vândut single al ei în Statele Unite, în pofida faptului că a fost interzis de unele posturi de radio, potrivit comunicatului.

"Talentul lui Jody Miller nu poate fi subliniat îndeajuns. Ea a avut această capacitate înnăscută, dată de Dumnezeu, de a interpreta şi de a comunica cu cele mai frumoase tonuri şi inflexiuni", a declarat Jennifer McMullen, reprezentanta lui Miller, în comunicat.

Miller a lansat numeroase hituri în 1970, între care "He's So Fine", "Baby I'm Yours" şi "There's a Party Goin' On".

Ea s-a retras la începutul anilor 1980.

După moartea soţului ei Brooks în 2014, Miller a cântat cu fiica ei Robin şi cu doi dintre nepoţii ei, formând grupul muzical "Jody Miller and Three Generations", care a lansat în 2018 piesa "Where My Picture Hangs On the Wall".