Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 07-10-2022 21:59

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 18,313 milioane de lei (3,706 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,32%, până la 10.908,72 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,33%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,36% din valoare, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,25%, potrivit Agerpres.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,27%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat un minus de 0,22%.

În acelaşi timp, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o creştere de 0,47%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 3,463 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 2,559 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - 1,326 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Chimcomplex Borzeşti (+3,19%), ale SSIF BRK Financial Group (+3,16%) şi Oil Terminal (+2,87%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Rompetrol Well Services (-11,32%), Impact Developer&Contractor (-6,68%) şi Romcarbon (-4,76%).