FSB e în alertă maximă după explozia de pe podul din Crimeea: decret de ultimă oră semnat de Vladimir Putin

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 08-10-2022 20:56

Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret prezidenţial privind consolidarea măsurilor de protecție a circulaţiei mijloacelor de transport peste Strâmtoarea Kerci, a rețelei electrice Federația Rusă - Peninsula Crimeea și a principalului gazoduct din ţinutul Krasnodar - Crimeea, în perioada funcționării şi exploatării lor", a precizat Serviciul de presă de la Kremlin, informează Rador.

Vezi și: Publicația The Washington Post: 'Explozia de pe podul din Crimeea a fost organizată de serviciile speciale ucrainene'

''Să se transmită către Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Federației Ruse autoritatea de a organiza și coordona măsurile de protecție a traversării transportului prin strâmtoarea Kerci, a rețelei electrice a Federației Ruse către peninsula Crimeea și principala conductă de gaze de pe ţinutul Krasnodar - Crimeea, pe perioada funcționării lor', se arată în textul decretului. Guvernul Federației Ruse a fost însărcinat să-și coordoneze activităţile în conformitate cu acest decret.

Vezi și: Rusia promite un răspuns 'fatal' după explozia de pe podul din Crimeea: 'Răspunsul ar trebui să fie dur!' - VIDEO

Vezi si: Lider politic rus, după explozia de pe Podul Crimeii: 'Operațiunea militară specială s-a ÎNCHEIAT. Este timpul să ne războim! Brutal!' .